Ne desfășurăm activitatea la înalte standarde de etică profesională, respectând principiile creditării responsabile:
Ne ajutăm clienții să ia decizii în cunoștință de cauză, oferindu-le informații complete privind condițiile noastre de creditare. Toate informațiile despre costul împrumutului, procedura de rambursare și valoarea comisionului de rescadențare, dacă acesta este solicitat, sunt disponibile pe site-ul nostru. Termenii și Condițiile sunt publicate pe site, astfel încât oricine poate avea acces la ele înainte de a aplica pentru un credit.
Suntem corecți cu clienților noștri și nu vrem să îi inducem în eroare. Prezentăm informația în mod simplist și accesibil, pentru a fi pe înțelesul oricărei persoane, care nu deține cunoștințe speciale în domeniul financiar-bancar. Apreciem clienții noștri și ne pasă de bunăstarea lor.
Îţi punem la dispoziţie multiple canale de feedback prin care ne poți contacta în orice moment din zi sau noapte, cel mai accesibil dintre ele fiind Serviciul Suport Clienți, unde o echipă specializată îți stă la dispoziție 24/24, 7 zile din 7. Numărul de telefon este 022 010 030 (număr cu tarif normal).
Aprobăm cererea în decurs de 2 minute.
Mulțumesc. Am primit o solicitare și ne vom întoarce cât mai curând posibil.
Persoane expuse politic (PEP) – persoane fizice care exercită sau care au exercitat pe parcursul ultimului an funcții publice importante la nivel național și/sau internațional, precum și membri ai organelor de conducere ale partidelor politice
Beneficiar efectiv – persoană în al cărei nume se desfășoară o activitate sau se realizează o tranzacție
De aici aplici mai ușor pentru un nou împrumut, prelungești sau rambursezi împrumutul curent.
Verifică corectitudinea numărului tău de telefon mobil:
022 010 030
Vă rugăm să folosiți doar litere latine!
Te rugăm să confirmi că renunți la prelungirea termenului împrumutului tău.
Cererea de prelungire a termenului împrumutului a fost anulată!
Vom reveni cu un răspuns către dumneavoastră în 2 zile lucrătoare.
Operația a eșuat
Procesarea datelor...