A apărut o urgență și ai nevoie de bani? Poți aplica pentru un credit online de la CreditPrime. Este una din cele mai avantajoase oferte de pe piață, care îți permite să acoperi rapid necesitățile financiare urgente. Dacă ai un cont curent deschis la bancă, îl poți folosi pentru a primi împrumutul. Primești banii direct în contul tău bancar oriunde te-ai afla. Transfer rapid și gratuit.
Solicită împrumutulEste foarte simplu:
Atenție! Durata transferului banilor în contul bancar depinde de momentul aprobării și de regimul de încasare a plăților al băncii tale. Astfel, unele transferuri pot fi efectuate și în weekend, iar altele pot dura până în următoarea zi lucrătoare. Acum știi ce să faci dacă ai nevoie urgentă de bani.
Aprobăm cererea în decurs de 2 minute.
Mulțumesc. Am primit o solicitare și ne vom întoarce cât mai curând posibil.
Persoane expuse politic (PEP) – persoane fizice care exercită sau care au exercitat pe parcursul ultimului an funcții publice importante la nivel național și/sau internațional, precum și membri ai organelor de conducere ale partidelor politice
Beneficiar efectiv – persoană în al cărei nume se desfășoară o activitate sau se realizează o tranzacție
De aici aplici mai ușor pentru un nou împrumut, prelungești sau rambursezi împrumutul curent.
Verifică corectitudinea numărului tău de telefon mobil:
022 010 030
Vă rugăm să folosiți doar litere latine!
Te rugăm să confirmi că renunți la prelungirea termenului împrumutului tău.
Cererea de prelungire a termenului împrumutului a fost anulată!
Vom reveni cu un răspuns către dumneavoastră în 2 zile lucrătoare.
Operația a eșuat
Procesarea datelor...
Operația a eșuat
Procesarea datelor...