Cum să îți asiguri o viață decentă?

Deși nu putem prezice ce ne așteaptă peste o lună, un an sau câțiva zeci de ani, oricum toți visează la ceva frumos, pozitiv și stabil din punct de vedere financiar. Iar aici apare întrebarea, cum și ce să faci ca să îți asiguri o viață decentă în viitor. Abordăm acest subiect în articolul de astăzi.

„Muncim ca să trăim bine”, această replică este tot mai des întâlnită în viața cotidiană. Însă rezultatul serviciului la care mergi zilnic și a efortului depus, nu este întotdeauna cel pe care ți-l dorești. Este important ca să abordezi câteva strategii din timp, pentru ca când vei ajunge la o vârstă mai avansată sau vârsta de pensionare, să fii sigur că ești asigurat, măcar din punct de vedere financiar. Deci, ce trebuie să faci?

Investește în imobiliare

Venitul din chiria unui apartament, casă, loc de parcare, garaj, mini depozit, îți poate da o stabilitate financiară pe o durată lungă de timp. Ajungând la vârsta de pensionare, nu te poți baza doar pe pensia lunară, deoarece ea depinde atât de legislația în vigoare, cât și de vechimea în muncă. Respectiv, banii din chiria unui imobil vor fi ca un venit suplimentar la pensia lunară. Și mai mult, noi la CreditPrime te susținem financiar până la vârsta de 70 de ani. Poți accesa linia de credit de până la 100000 lei și să ai o rezervă de bani mereu la îndemână.

Pur și simplu economisește

Se recomandă ca 10% din venitul lunar să îl pui deoparte. Imaginează-ți că abia ai absolvit facultatea și ești la început de carieră. Probabil ai un salariu nu chiar mare, deci nu îți poți permite să economisești toate cele 10% recomandate. În așa caz începe de la 5% și o dată cu creșterea salariului, majorezi și procentul de economisire. Când faci un calcul, în decurs de vreo 20 ani se adună o sumă frumușică. Important, să nu ții banii ”sub saltea”, deoarece ei îți pot pierde din valoare din cauza inflației. Cum să îți protejezi banii de inflație, citește în articolul nostru precedent.

Deschide un depozit bancar

Băncile comerciale oferă depozite pentru diferite categorii de clienți. Tu îl alegi pe cel care ți se potrivește cel mai bine, din punct de vedere al venitului lunar, vârstei și ratei dobânzii.

Cheltuie doar pentru lucrurile necesare

Dacă există posibilitatea de a nu cheltui bani, atunci profită de aceasta. Spre exemplu, nu cumpăra un lucru fără de care poți trăi, a cărui achiziție nu este necesară.

Cumpără valută 

Este o strategie cam riscantă, căci ești dependent de piața valutară, deci trebuie să fii mereu pe poziție, și să analizezi fluctuațiile cursului de schimb valutar. Suma de bani adunată poate fi investită ușor, în cazul unui pericol de devalorizare a valutei naționale.

Într-un final, ceea ce chiar este important să faci, este să îți ții sub control permanent veniturile, cheltuielile și investițiile. Cu o gestionare corectă a banilor, îți poți asigura o viață decentă din punct de vedere financiar.

E frumos să sharuiești cu prietenii