Cum să păstrați economiile de la inflație
În ultima perioadă, auzim din ce în ce mai des cuvintele: „Totul se scumpește”, și asta este din cauza nivelului inflației. Anume despre aceasta vom vorbi în articolul de astăzi: despre fenomenul inflației și cum să vă păstrați economiile de ea.
Într-o economie de piață, prețurile se pot schimba în orice moment. Unele produse scad în preț, în timp ce altele, dimpotrivă, devin mai scumpe. Putem sune că ne confruntăm cu inflația, când astăzi, cu 100 de lei, cumpărăm mai puține produse, decât am cumpărat luna trecută cu aceeași sumă.
Ce este inflația?
Inflația este, în primul rând, un dezechilibru între cerere și ofertă. Când cererea depășește oferta, producătorii cresc prețurile și atunci apare inflația - cu alte cuvinte, inflația reduce valoarea banilor în timp. La calcularea inflației se iau în considerare toate bunurile și serviciile consumate de gospodării.
Instrumente pentru a proteja economiile de inflație
Nivelul ridicat al ratei inflației vă pot afecta economiile dacă le țineți „sub saltea” sau în conturi curente. Dacă doriți să vă mențineți puterea de cumpărare și să economisiți bani pe un termen lung, trebuie să diversificați economiile.
- Una dintre clasele de active care operează într-un mediu inflaționist sunt acțiunile. Este recomandat să acordați o atenție mai deosebită companiilor care pot crește prețurile în orice moment, chiar dacă condițiile de piață nu impun această creștere.
- Investiții în imobiliare – se merită să cumpărați o proprietate, însă fără a apela la un credit ipotecar.
- Aurul poate fi considerat și el un activ care poate supraviețui inflației.
- Depozitele - alegeți depozite cu cele mai mari rate și acordați atenție condițiilor de retragere a fondurilor din depozit.
Inflația afectează diferite categorii de persoane în moduri diferite. Am propus câteva idei despre cum să evitați efectele dăunătoare ale inflației. Dacă v-a plăcut articolul nostru, atunci îl puteți partaja și prietenilor.
De asemenea, pe blogul nostru puteți găsi și alte articole utile despre educația financiară.