Maratonul de Crăciun 2019

CreditPrime a participat la Maratonul de Crăciun Naturalis

Duminică, 22 decembrie compania CreditPrime a participat ca sponsor oficial al Maratonului de Crăciun by Naturalis, organizat la cea de-a șaptea ediție. Maratonul de Crăciun este un eveniment caritabil, unde an de an, toți participanții sunt uniți de un singur scop, de a ajuta copii nevoiași. Cursa organizată pe o distanță de 3 km, este distractivă și pot participa toți membrii familiei, de la mic la mare. Aici nu există învingători și învinși, toți au parte de medalii și premii din partea organizatorilor. Anul acesta mijloacele bănești adunate, vor merge pentru reabilitarea unui băiețel de 10 ani, care a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală. 

CreditPrime a fost alături de participanți din primele ore ale zilei, amplificând atmosfera de sărbătoare. În cortul amplasat în Piața Marii Adunări Naționale, toată lumea a avut posibilitatea să trăiască o poveste adevărată cu actorii Eliza și Olaf, din Frozen, iar pozele din oglinda selfie au demonstrat că CreditPrime îți poate transforma visele în realitate.  Baloane, vata dulce, au fost oferite gratuit tuturor doritorilor, astfel zâmbetul și buna dispoziție a fost prezentă pe tot parcursul desfășurării evenimentului.

E frumos să sharuiești cu prietenii