Tradiții de Anul Nou, la noi și la alții

Astăzi vă propunem să visăm, și să ne amintim ce traditii de anul nou, sunt la noi sau la alții.

Cu toții așteptăm cu mare nerăbdare Anul Nou, în speranța că lucrurile se vor așeza și mai bine în următoarele 365 de zile, că Zeul Finanțelor va fi mai darnic și generos cu noi, că sănătatea va fi la ea acasă, iar călătoriile și hobby-urile vor fi singurele activități cu care ne vom ocupa marea majoritate a timpului.

Anul ăsta nu vom sărbători ca de obicei din cauza restricțiilor impuse de pandemie în această perioadă frumoasă de iarnă, dar propunem totuși să visăm, și să ne amintim ce traditii de anul nou, sunt la noi sau la alții. Iată mai jos o trecere în revistă a câtorva dintre ele.

Moldova. La noi lucrurile sunt clare, cu traditii si obiceiuri de anul nou in moldova! Fiind transmise din generație în generație, unele sunt vechi de pe vremea stră-străbunicilor, altele au intrat mai recent în tiparul obiceiurilor și îndeletnicirilor de Anul Nou.

Deci, ce obiceiuri de anul nou in moldova putem urmări? Pe lângă binecunoscutele mese întinse, cu numeroase feluri de mâncare îndelung pregătite, acompaniate evident de pahare pline, sunt și câteva obiceiuri sau superstiții, de care mai toți ținem cont. Haine noi și lenjerie roșie — pentru a fi siguri că anul care vine aduce noroc cât cuprinde.

Bani în buzunare, la trecerea dintre ani — căci vrem să fim asigurați și financiar în anul ce vine. Achitarea datoriilor înainte de Anul Nou — e normal, căci nu vrem să lăsăm lucrurile neterminate. Totuși, dacă întâmpini urgențe financiare, lasă superstițiile deoparte și apelează la CreditPrime! Vei primi banii rapid și vei începe anul relaxat!

Dacă așa petrec moldovenii Anul Nou, care sunt oare obiceiurile în alte țări?

Italia. În Italia se lasă cu mult zgomot. Și aici nu ne referim la faptul că este mare petrecere mare, ci la tradiția de a arunca pe geam… vesela. Da, orice, inclusiv oale și tigăi, pe care de obicei le lovesc zgomotos chiar în fața ușii de la intrare. Asta în semn de rămas bun față de anul ce se încheie, dar și pentru alungarea spiritelor rele.

Grecia. Ei bine în Grecia, ultima zi din an se transformă într-un maraton al jocului de cărți. Familiile se reunesc în jurul mesei și se apucă de jucat. Este o activitate tratată cu maximă seriozitate, căci jocul poate dura chiar ore întregi.

Spania. În Spania, exact la miezul nopții, la primele 12 bătăi ale ceasului, spaniolii se întrec în a mânca câte o boabă de strugure pentru fiecare secundă. Tradiția spune că boabele reprezintă cele 12 luni ale noului an, și, consumându-le exact la trecerea dintre ani, vei avea parte de un an nou reușit și de noroc cât cuprinde.

Franța. Aici totul ține de gust și savoare, astfel încât nu există An Nou fără o cină delicioasă cu foie gras, scoici, somon fumée și evident champagne. Spre deosebire de toți ceilalți, francezii nu prea obișnuiesc să spună ‘La mulți Ani!’ la 12 noaptea. În schimb, probabil pentru a compensa, vor adresa clasica urare ‘Bonne Année’ către toate persoanele pe care le întâlnesc prima oară în anul respectiv.

Germania. Una dintre tradițiile de Anul Nou este aceea de oferi celor din jur mici talismane norocoase în formă de buburuze, ciupercuțe sau trifoi cu 4 foi.

Indiferent de tradițiile sau specificul după care urmează să petreceți frumoasa noapte dintre ani, un lucru este cert: mai este o zi până când vom spune cu toții ”Trei, Doi, Unu… La mulți Ani!”

CreditPrime vă transmite aceeași urare! Să ne auzim cu bine și în anul care vine!

E frumos să sharuiești cu prietenii