Educația financiară pentru cei mici
Dacă ești deja părinte, informează-te din timp despre cele mai bune metode prin care îl poți face pe cel mic responsabil financiar. Citește mai jos și câteva dintre recomandările noastre cu privire la educatie financiara pentru copii.
Niciodată nu este prea devreme pentru a-l învăța pe cel mic despre semnificația banilor și importanța acestora. O bună educație financiară, primită de la o vârstă fragedă, constituie temelia dezvoltării unui adult ce nu va întâmpina niciodată dificultăți când vine vorba de bani.
Care este cea mai potrivită vârstă pentru a începe să vorbești cu cel mic despre bani?
Câțiva anișori, 3-4, în funcție de cât de precoce este acesta. De pe la vârsta la care copilul înțelege că merge la grădiniță în timp ce mama și tata trebuie să ajungă la serviciu, vârsta la care te însoțește la shopping și constată că tot ceea ce ai adăugat în coșul de cumpărături trebuie achitat ulterior la casă. Explică-i despre toate aceste aspecte: despre faptul că atunci când va fi mare va trebui să muncească pentru a câștiga un salariu din care să se poată întrețină, dar în același timp să se bucure de micile plăceri ale vieții. Evident în cuvinte ce sunt pe înțelesul lui și cu exemple din universul lui de pitic.
Citește mai jos și câteva dintre recomandările noastre cu privire la educatie financiara pentru copii.
1. Documentează-te
Participă la evenimente gratuite pe această temă, pentru a învăța direct de la specialiști. Sau poate alegi să urmezi cursuri de parenting ce abordează o sumedenie de subiecte, printre care și pe acesta. Ar putea fi o lecție bună inclusiv pentru tine, ca și părinte. Dacă nu există astfel de evenimente în orașul tău, nu mai rămâne decât să cauți singură, citind articole dedicate. Internetul abundă de astfel de documentație. Important este să alegi cele mai bune surse și să aplici o strategie unitară, astfel încât să nu îl bulversezi pe micul învățăcel.
2. Fă din asta o activitate distractivă
Copiii își pierd repede răbdarea, indiferent de subiect! Poți face lucrurile mai distractive, și poți să le captezi atenția, inventând modalități interesante de a le prezenta subiectul. Alege o zi pe săptămână, de exemplu în weekend, când ieșiți cu toții la joacă, și transformă o plimbare în parcul de distracții într-un nou prilej de educație financiară. De exemplu, explicați-i celui mic de la plecare că își poate alege o singură jucărie ca și suvenir, sau o comedie în care să se dea. Astfel, te asiguri că mai întâi veți face un tur al tuturor distracțiilor oferite, și ulterior va face alegerea finală. Convinge-l să aibă răbdare, spunându-i că sunt și alte surprize pe care urmează să le descopere pe traseu, și încurajează-l să aleagă abia după ce le vede pe toate. Sau poate dedicați o zi pe luna cumpărăturilor în echipa, provocându-l pe cel mic să adauge singur în coșul de cumpărături alimente pe care ar trebui să le consume întreaga familie în ziua următoare, cu condiția încadrării într-un buget prestabilit. Dacă este în clasele primare, cu atât mai bine: îl poți ajuta să calculeze corect, și astfel va avea parte de o lecție 2 în 1: și educație financiară, și aritmetică.
3. Învață-l de mic despre importanța bugetului personal
Sunt atâtea momente în care cei mici primesc câte o atenție din partea rudelor, prietenilor etc. Fie că este vorba de sărbătorile de peste an, de ziua lui de naștere sau onomastică, sau doar de o vizită a unor prieteni de familie ce nu l-au mai văzut de mult timp. Pe lângă dulciuri și jucării, în general piticii mai primesc și atenții financiare. Învață-l pe cel mic să pună deoparte acești bani pentru a atinge un obiectiv măreț (de exemplu achiziționarea bicicletei mult visate).
4. Răsplătește-l pentru responsabilitate
Recompensele sunt mici stimulente ce îi încurajează pe copii să repete comportamentul care le-a adus beneficii (un bănuț în plus, o jucărie nouă etc). Folosește fiecare ocazie pentru a-l face mai responsabil, și nu doar financiar. Răsplătește-l pentru momentele în care se implică în treburile casnice, fiindu-ți de ajutor cu mici lucrări (își spală singur farfurioara după ce mănâncă, își strânge hainele din dormitor). Sau pentru rezultate foarte bune la sfârșitul anului școlar când primește diploma cu premiul I! Sumele nu trebuie să fie mari, întrucât va ajunge să nu aprecieze banul la adevărata sa valoare. Doar mici și dese, cheia marilor succese! 🙂
5. Învață-l să se gândească și la ziua de mâine
Poate părea ciudată asocierea conceptului zilei de mâine cu năzdrăvani de-o șchioapă, ce nu se pot gândi decât la dulciuri și joacă în parc, dar nu este deloc așa! Învață-l despre faptul că banii nu trebuie cheltuiți în momentul în care i-a primit, și fă-l familiar cu noțiunea de economisire. Expune-i lucrurile în limbajul lui, astfel încât să fie ușor de înțeles, făcând analogii sau exemplificând folosind diverse obiecte din jur. Iar dacă ești părintele a mai multor copii, poți oricând să lansezi provocări, făcându-i pe cei mici să fie în competiție unul cu celălalt! Poți organiza la începutul anului concursul celui mai vrednic în materie de strâns bani. La fiecare 3 luni, scoateți pușculițele, răsturnați conținutul pe covor și începeți număratul! Cel care a economisit cei mai mulți bani, poate fi răsplătit cu o suma extra. Astfel, te asiguri că îl ții pe câștigător motivat, iar pe ceilalți prichindei îi ambiționezi și mai tare!
Acestea fiind spuse, sau mai exact scrise, aici se încheie recomandările noastre în materie de educatie financiara pentru copii! De reținut: orice ai face, nu uita să transformi totul într-o distracție, chiar dacă îi vorbești despre lucruri serioase!