Cum să-ți pregătești mașina pentru o călătorie lungă
Astăzi îți prezentăm pașii pe care trebuie să îi parcurgi ca să îți pregătești mașina pentru un roadtrip și pentru a spori siguranța ta și a celor dragi la drum.
Odată cu sezonul cald se reaprinde și dorința noastră de a vedea locuri noi și frumoase. După lunile de iarnă în care am stat mai mult în casă, ferindu-ne de șoselele înghețate, cerul senin și vremea prietenoasă ne îmbie să ne facem bagajul și să pornim într-o aventură. Înainte de a pleca la drum trebuie să te asiguri că mașina ta este pregătită pentru o excursie de acest fel. Întreținerea autovehiculului este importantă pe tot parcursul anului, în special înaintea unui asemenea eveniment, iar dacă nu dispui de bugetul necesar pentru o verificare și pregătire temeinică, poți apela cu ușurință la un credit nebancar. Așadar, îți prezentăm în continuare pașii pe care trebuie să îi parcurgi pentru a spori siguranța ta și a celor dragi.
Schimbă uleiul
Verifică nivelul uleiului de motor și amintește-ți data la care este programată schimbarea uleiului. Dacă excursia va avea loc într-o zi apropiată de data schimbării uleiului, îți recomandăm, dacă este posibil, să schimbi și filtrul de ulei.
Verifică lichidele autovehiculului
Asigură-te că nivelul lichidelor mașinii este unul corespunzător. Verifică dacă ai suficient lichid de frână, ulei de servo-direcție, antigel, ulei din diferențial, lichid de parbriz și freon. Acest pas este important pentru a evita diverse defecțiuni care uneori pot cauza accidente.
Verifică presiunea în anvelope
Cu toții știm că anvelopele sunt punctul de contact al autovehiculului cu șoseaua, ceea ce înseamnă că neglijarea acestora poate avea consecințe grave. Așadar, verificarea presiunii este esențială.
Nivelul presiunii poate fi verificat în service-uri ori ateliere, în stațiile de alimentare sau la vulcanizare. Dacă deții un manometru, poți verifică presiunea și acasă. În cazul în care capacitatea recomandată este depășită, te poți confrunta cu o pană. Pe de altă parte, presiunea scăzută poate cauza pierderi de benzină și supraîncălzirea cauciucurilor. Dacă observi un nivel necorespunzător al presiunii, poți apela la profesioniști sau poți folosi un compresor de aer.
Verifică filtrul de aer al autovehiculului
Funcționarea mașinii poate fi îmbunătățită dacă motorul este alimentat cu aer curat. Nu uita nici de filtrul aerului condiționat, deoarece atât timp cât aerul din interiorul mașinii nu este plăcut și curat, nu te vei putea bucura pe deplin de excursie.
Asigură-te că toate farurile și semnalele luminoase ale mașinii funcționează corect
Pasul acesta este esențial pentru a evita accidentele. Este recomandat să rogi pe cineva să te ajute cu această verificare. În timp ce tu vei sta în autovehicul, aprinzând farurile și semnalele rând pe rând, cealaltă persoană îți va spune dacă acestea răspund comenzilor. Poți, de asemenea, să-ți pregătești câteva becuri de rezervă pe care să le ai tot timpul în mașină.
Verifică bateria mașinii
În situația în care bateria nu a fost schimbată în ultimii câțiva ani, verifică dacă aceasta funcționează corespunzător. Dacă auzi sunete ciudate atunci când pornești autovehiculul, bateria ar putea fi defectă, așa că înlocuiește-o imediat.
Asigură-te că ai la îndemână echipament de urgență
Echipamentul de urgență constă într-un telefon, o baterie externă, cauciucuri de schimb, lanterne, șurubelnițe și un triunghi reflectorizant. Nu pleca la drum fără aceste obiecte și fără o trusa de prim ajutor.
Nu este niciun secret că pregătirea mașinii pentru un roadtrip este un proces care te poate salva din diferite situații neplăcute, uneori chiar foarte periculoase. Prin urmare, nu neglija acest pas și ai grijă ca atât tu, cât și partenerii tăi de călătorie să fie în siguranță. Dacă nu dispui momentan de banii necesari pentru a apela la o firmă specializată în verificarea autovehiculelor și pregătirea lor, te poți baza pe un credit rapid, pentru care poți aplica online.